Andrei Șerbescu – ADNBA, București va face parte din juriul RBA 2017

Andrei_Serbescu_B__Oltin_Dogaru_480

Al doilea membru anunțat al juriul Romanian Building Awards 2017 este arhitectul Andrei Șerbescu din cadrul biroului ADNBA, birou câștigător al Marelui Premiu al ediției precedente RBA cu proiectul Urban Spaces – ansamblu de locuințe pe strada Dogarilor.

Andrei Șerbescu (n. 1977) a absolvit Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu”, Bucureşti în 2002, cu medalia „Bene Merenti” (iar lucrarea sa de licenţă a fost selectată ca runner-up în cadrul „RIBA President’s Medals for Architectural Education 2002) și ulterior a susținut teza de doctorat „O abordare critică a vernacularului. Despre continuitate și schimbare în spațiul românesc, după 1989” (2011).

Și-a început activitatea didactică imediat după absolvirea facultății, rămânând să predea studenților la atelierul de proiectare și în paralel continuându-și studiile, atat în programele de studii aprofundate ale UAUIM, cat și în stagii de cercetare, cum ar fi cele efectuate în cadrul Oxford Brookes University, Marea Britanie (2005, 2011).

În 2003, a fondat biroul de arhitectură ADNBA împreună cu arhitectul Adrian Untaru, celor doi alăturându-li-se in 2009 arhitectul Bogdan Brădățeanu. Proiectele ADNBA au fost premiate de-a lungul timpului și validate internațional pentru modul în care interpretează atributele locuirii și mediază diferitele tipologii și densități întâlnite în București: Urban Spaces Dogarilor, de exemplu, a câștigat premiul cel mare la Romanian Buildings Awards în 2016, a fost pe lista scurtă a EU Prize for Contemporary Architecture – Mies Van der Rohe Award 2015 și a obținut primul loc la “Milan Zlokovic” Award for Best Architectural Achievement in the Balkan Region în 2015, primul loc la Bienala Națională de Arhitectură București și primul loc la Anuala de Arhitectură București, ambele în 2014.

Proiectele biroului au fost, de asemenea, în mare măsură publicate în reviste și volume de specialitate, inclusiv în cartea „Locuind împreună. 6 blocuri de ADNBA” (2014), ce dezbate problema locuirii colective în Bucureștiul actual. Acelasi este și subiectul instalaţiei Hilariopolis, prezentate de ADNBA în cadrul celei de-a 15-a Expoziţii Internaţionale de Arhitectură a Bienalei de la Veneţia din 2016. Expusă în Arsenale, instalaţia – o machetă de mari dimensiuni, realizată în întregime din hârtie – prezintă o viziune neașteptată asupra Bucureștiului și proiectelor celor de la ADNBA, printr-o punere laolaltă a diverselor tipuri de cladiri (vechi și noi), străzi și fragmente de cartier, privite dinspre interior spre în afară, gest care „simbolizează efortul nostru zilnic de a păstra o parte din aroma orașului în care am crescut” (ADNBA). Ce este remarcabil la această instalaţie este faptul că interioarele extrem de detaliate ale machetei au fost realizate impreună cu studenţii atelierelor din UAUIM, fiind o modalitate inedită de suprapunere a activităţii biroului cu cea efectuată alături de studenţi. Așa cum declară Andrei Șerbescu, “imaginaţia și inocenţa studenţilor mă surprind și mă ajută. Povestile și lumile proiectelor lor sunt, adesea, mult mai puternice decât arhitectura din afara școlii”.

Îl putem urmări pe Andrei Șerbescu în mod constant în cadrul conferințelor unde discută despre spațiul locuit și locuire: EURAU 2016 – UAUIM, Bucuresti 2016, November Talks – TU Graz 2016, POLIMI Politecnico di Milano, 2017, sau ca membru al juriului la diverse competiții de arhitectură naționale, inclusiv la Romanian Building Awards în toamna 2017.

Instalaţia Hilariopolis, ADNBA - A 15-a Expoziţie Internaţională de Arhitectură a Bienalei de la Veneţia din 2016

Instalaţia Hilariopolis, ADNBA – A 15-a Expoziţie Internaţională de Arhitectură a Bienalei de la Veneţia din 2016