Secretar General Uniunea Internațională a Arhitecților, preocupat permanent de înțelegerea și evoluția arhitecturii românești și în special de impactul său în dezvoltarea societăților.
Șerban Țigănaș este unul dintre cele mai cunoscute nume din Cluj-Napoca si din întreaga țară în domeniul arhitecturii. El a fost președintele Ordinului Arhitecților din România până în 2018, instituție în cadrul căreia a inițiat Studiul Arhitecturii ca profesie și Politica pentru Arhitectură în România. Absolvent al Universității de Arhitectură și Urbanism “Ion Mincu” din București, este, de asemenea, preocupat de înțelegerea și evoluția arhitecturii românești și în special de impactul său în dezvoltarea societăților.
El este fondatorul companiei “Dico & Tiganas” din Cluj, de asemenea și unul dintre partenerii fondatori ai biroului de urbanism “Planwerk”, alături de care a preluat strategii de dezvoltare pentru arhitectura spațiului public în diferite orașe precum Sibiu, Miercurea Ciuc, Cluj-Napoca, Târgu Mureș, Brașov, Timișoara sau Oradea. El predă și tinerilor studenți la Facultatea de Arhitectură și Urbanism de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca.